Termenii și condițiile de utilizare a site-ului www.adibarbu.ro

Prin folosirea site-ului www.adibarbu.ro, numit uneori și Blog în cadrul acestui regulament, sunteți de acord cu termenii și condițiile prezentate mai jos.


1. Utilizarea informației existente pe Blog


Pe blog sunt publicate articole, tutoriale și ghiduri legate de diverse subiecte din domeniul IT&C și nu numai, conținutul având fie un caracter obiectiv, fie subiectiv. Informarea având ca sursa conținutul Blogului, precum și aplicarea procedurilor / metodelor informatice prezentate trebuie să se facă ținând cont de următoarele aspecte:

  • Utilizatorii site-ului sunt în totalitate responsabili de folosirea informațiilor existente în cadrul Blogului iar acest lucru implică folosirea acestora pe propriul risc; www.adibarbu.ro nu se poate face responsabil de orice daună provenită în urma folosirii informațiilor conținute.
  • adibarbu.ro nu încurajează utilizatorii să folosească comenzile sau procedurile pe care nu le-au înțeles și nici să le aplice în scopuri și/sau activități care contravin legii, drept urmare toate informațiile de pe blog sunt distribuite în scop informativ.
  • Utilizarea inadecvată a unor comenzi sau procedee poate duce la pierderea de date, afectarea funcționalității și stabilității sistemelor, eventual compromiterea securității sistemelor, platformelor sau aplicațiilor. www.adibarbu.ro recomandă luarea tuturor măsurilor de backup și restabilire a sistemelor, platfomelor sau aplicațiilor, înainte de aplicarea unor comenzi sau procedee.
  • Pe blog vor fi publicate doar link-uri către site-uri sau programe sigure - testate online cu virustotal.com și Google Safe Browsing; conținutul acestor site-uri și securitatea programelor recomandate pot suferi modificări care să nu mai respecte condițiile de siguranță testate inițial, prin urmare, utilizatorii sunt în totalitate responsabili de accesarea și folosirea site-urilor web externe și a programelor recomandate.

2. Drepturi privind Proprietatea Intelectuală


Toate textele de pe acest blog, cu excepția fragmentelor scurte de text care au indicată o sursă externă, sunt proprietatea exclusivă a www.adibarbu.ro, fiind protejate de legislația privind drepturile de autor și a drepturilor conexe.

În schimb, nu toate imaginile și videoclipurile de pe acest blog îmi aparțin, ci doar cele care au vizibilă asocierea cu acest blog, de exemplu când apare watermark-ul www.adibarbu.ro / www.adibarbu.ro în cadrul imaginii sau videoclipului.

Alte considerente ce țin de drepturile de proprietate intelectuală:

  • denumirea "adibarbu.ro" și logo-ul asociat blog-ului sunt proprietatea exclusivă a www.adibarbu.ro și nu pot fi utilizate în nici un mod fără acordul prealabil și explicit, exprimat în scris, al deținătorului www.adibarbu.ro;
  • în momentul apariției de conținut nou pe blog, acesta devine proprietatea deținătorului www.adibarbu.ro, cu excepția unor elemente externe cum ar fi bannerele și reclamele - dacă acestea există;
  • proprietarul www.adibarbu.ro își rezervă dreptul de a întreprinde orice acțiune considerată necesară sau dezirabilă, în raport cu toate aspectele ce țin de conținutul și funcționalitatea blogului;
  • conținutul al cărui autor nu este www.adibarbu.ro, de exemplu comentariile, trebuie să respecte drepturile de proprietate intelectuală a informațiilor și materialelor publicate, iar responsabilitatea respectării acestor drepturi revine autorilor acelui conținut;
  • pot fi preluate fragmente de text doar dacă acestea nu reprezintă o parte consistentă a întregului conținut (cu limita maximă de 500 de caractere) și doar dacă se specifică drept sursă fie adresa completă de unde fragmentul de text a fost preluat, fie www.adibarbu.ro.

Este interzisă:

  • comercializarea informațiilor / materialelor ce aparțin acestui blog;
  • încercarea de a interveni, prin orice mijloace, asupra conținutului blogului și a elementelor asociate acestuia, sau încercarea de a acționa în acest scop;
  • multiplicarea în proporție parțială sau totală a site-ului sau stocarea offline a acestuia;
  • copierea de articole și distribuirea sau publicarea acestora pe un alt site, publicație sau către un grup de cititori fără acordul explicit în scris al autorului;
  • eliminarea elementelor care au rolul de a asocia o imagine sau un videoclip cu site-ul www.adibarbu.ro.

3. Precizări referitoare la materialele preluate din surse externe


Materialele preluate din surse externe și folosite în conținutul existent pe acest blog sunt de tipul imagine și videoclip.

Imaginile care apar pe acest site pot fi preluate din surse publice precum:

  • platforma Pixabay - ce ofera imagini / ilustrații cu drepturi de reutilizare și adaptare;
  • variate surse publice precum Google Images - folosind filtrarea după permisiunea de reutilizare;
  • site-ul oficial ale programului, aplicației, resursei software, hardware sau de orice altă natură la care se face referire în cadrul conținutului textual din pagină - de exemplu, pentru crearea unui tutorial în care se prezintă un anumit program, se pot prelua imagini cu programul respectiv de pe site-ul oficial al producătorului acestuia.

Imaginile preluate astfel, cu sau fără adaptare ulterioara, sunt stocate și folosite în conținutul acestui blog, însă ele nu aparțin de www.adibarbu.ro, fiind expuse în domeniul public și utilizate conform termenilor legali cu care autorii le-au expus.

Videoclipurile externe care sunt incorporate pe blog sunt stocate pe canalele Youtube ale autorilor acestora, datorită posibilității de a distribui conținutul respectiv.

Dacă o imagine sau un videoclip de pe www.adibarbu.ro îți aparține și consideri că utilizarea se face cu încălcarea drepturilor de autor, contactează-mă folosind Pagina de contact, iar resursa respectivă va fi eliminată în cel mai scurt timp posibil.


4. Drepturile și restricțiile vizitatorilor / utilizatorilor


Site-ul conferă vizitatorilor anumite drepturi și beneficii și, în același timp, impune anumite restricții, menite să asigure un mediu prielnic de informare și o comunitate civilizată de cititori.

Vizitatorii au dreptul: de a beneficia de informațiile existente pe site; de a distribui paginile pe rețelele de socializare; de a contacta administratorul blogului pentru orice nelămurire; de a propune articole sau topicuri care să fie publicate; de a folosi Instrumentele Web Online furnizate; de a descărca și instala programele dezvoltate de www.adibarbu.ro (expuse la softlab.adibarbu.ro); și de a se abona prin email la noutăți.

Vizitatorii / utilizatorii site-ului trebuie însă să se conformeze cu următoarele norme:

  • să respecte drepturile de autor ale www.adibarbu.ro;
  • să nu posteze pe acest blog mesaje sau materiale cu caracter abuziv, ilegal, discriminator, obscen, hărțuitor, amenințător, vulgar, rasist, ofensator sau defăimător pentru persoane sau organizații, vătămător în orice privință, de natură să inducă un comportament ilegal sau în contradicție cu scopurile declarate ale acestui blog;
  • să nu posteze mesaje publicitare sau comerciale, care conțin recomandări pentru vânzarea sau cumpărarea unui anumit produs sau serviciu;
  • să nu divulge informații confidențiale personale sau alte altor persoane, respectiv ale unor organizații sau companii;
  • să nu inițieze și să desfășoare acțiuni precum cele de cracking, hacking, phishing sau spamming asupra blogului sau folosindu-se de informațiile existente pe blog;
  • să posteze doar comentarii scrise în limba română care au legătură cu subiectul articolului sau paginii - mesajele trebuie să fie inteligibile, coerente, decente, să respecte regulile și convențiile generale specifice limbii române și să nu fie scrise cu majusculă.

Vizitatorii abonați vor primi prin email fragmente introductive din articolele postate recent pe blog. Abonații care nu mai doresc să primească email-uri de la www.adibarbu.ro se pot dezabona permanent oricând de la noutățile blogului din cadrul email-urilor trimise - apăsând butonul / link-ul pentru dezabonare.


5. Drepturile și responsabilitățile www.adibarbu.ro


Detinătorul www.adibarbu.ro poseda dreptul nemijlocit de a șterge, edita, actualiza și muta conținutul, inclusiv comentariile, pe baza proprilor considerente. De asemenea, www.adibarbu.ro nu poate fi tras la răspundere pentru niciuna din următoarele situații:

  • încălcarea de către vizitatori a normelor enunțate la punctul 4;
  • apariția unor daune, de orice fel ar fi acestea, care se pot ivi prin utilizarea blogului și a serviciilor oferite prin intermediul acestuia sau din cauza imposibilității utilizării acestora;
  • informațiile sau materialele blogului nu mai sunt actuale sau sunt eronate;
  • apariția unor pierderi de informații cauzate de bug-urile din platforma de blog și breșele de securitate ale companiei care găzduiește blogul sau ale altor servicii folosite pe blog.

Din păcate, nici o transmisie de date prin intermediul internetului nu poate fi garantată a fi 100% sigură. În consecință, www.adibarbu.ro nu poate asigura sau garanta securitatea informațiilor transmise de dumneavoastră, prin urmare, transmiterea informațiilor se va face pe propriul dumneavoastră risc.


6. Folosirea cookie-urilor și politica de confidențialitate


Acest blog folosește cookie-uri pentru a oferi servicii și pentru a analiza traficul. Prin folosirea blogului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Pentru mai multe informații citește: Politica de utilizare a cookie-urilor.

Vizitatori au posibilitatea de a transmite date cu caracter personal către www.adibarbu.ro, iar aceste datele sunt furnizate explicit (completarea formularului de contact, introducerea e-mailului pentru abonarea la noutăți). Pentru mai multe informații citește: Politica de Confidențialitate.


7. Dispoziții finale


Termenii și condițiile prezentate în aceasta pagină sunt valabile doar pentru blogul www.adibarbu.ro și pot fi modificate oricând, fără o informare prealabilă sau ulterioară, întrând în vigoare din momentul publicării lor pe site.

Subdomeniile aferente www.adibarbu.ro pot avea termeni și condiții diferite față de cele care au fost expuse aici, de aceea, accesarea și folosirea fiecărui subdomeniu în parte presupune acceptarea termenilor și condițiilor, politicii de cookie-uri și politicii de confidențialitate specifice acestora.

Data ultimei modificări: 06.03.2024.