Se afișează postările cu eticheta bios. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bios. Afișați toate postările

Cum ștergi definitiv și irecuperabil datele de pe calculator, inclusiv sistemul de operare

Eliminarea completă și irecuperabilă a datelor nu este o operație care se poate face doar prin simpla ștergere, eventual formatare a partițiilor, ci va fi nevoie de rescrierea cu alte date. Mai mult decât atât, pentru a elimina permanent toate datele de pe un hard disc, inclusiv sistemul de operare, trebuie să se folosească un program bootabil specializat în acest sens.

Ștergerea datelor de pe calculator


Dacă ai de gând să dai calculatorul altcuiva, să-l reciclezi sau să-l vinzi, trebuie să te asiguri că datele importante, personale sau private, nu mai sunt stocate pe hard disc și nici nu mai pot fi recuperate, altfel riști ca acestea să ajungă în posesia unor persoane străine.

Dacă dorești să elimini permanent datele de pe o partiție pe care nu există instalat sistemul de operare, atunci poți face acest lucru folosind un program precum CCleaner. Vezi cum elimini permanent datele de pe o partiție diferită de cea a sistemului de operare.

În schimb, dacă dorești ștergerea întregului hard disc, cu tot cu sistem de operare (Windows, Linux sau Mac OS), atunci trebuie să folosești un program bootabil prin care să rescrii întregul hard disc cu date (aleatoare), caz în care datele importante care au fost stocate vor deveni imposibil de recuperat. Află în continuare ce trebuie să faci pentru a elimina definiv datele de pe hard disc, cu sistemul de operare cu tot.

Cum să elimini parola de la BIOS - resetare hardware CMOS

Să zicem că ai parolat BIOS-ul și după o perioadă de timp în care nu ai mai folosit calculatorul te trezești că nu mai știi parola de intrare în bios sau de permitere a botării sistemului de operare. În acest caz, practic nu mai poți folosi calculatorul sau nu-l mai poți configura așa cum dorești.

Ce poți face deci dacă nu știi parola de la BIOS, cum se poate trece de parolă sau cum se poate elimina? Răspunsul la toate aceste întrebări le vei găsi în cele ce urmează, dar înainte, o mică trecere în revistă.

Ce este BIOS-ul?

BIOS-ul este un software de tip firmware, fiind primul program care este rulat pe calculator. Acesta va verifica starea sistemului, iar dacă totul este în regulă, se va continua apoi cu botarea sistemului de operare. BIOS-ul poate fi setat în foarte multe moduri, iar una din aceste setări implică folosirea unei parole pentru a limita fie accesarea meniului BIOS de către persoane neautorizate, fie botarea sistemului de operare, fie a amândurora.

UEFI - un înlocuitor al BIOS-ului, mult mai performant

BIOS-ul este o componentă de bază a oricărui calculator, cu ajutorul lui este posibilă integrarea funcțiilor componentelor calculatorului intr-un tot unitar, determinând ca partea fizică a calculatorului (hardware) să poată fi utilizată, gestionată și monitorizată de programe mai complexe care să corespundă nevoilor utilizatorilor care folosesc calculatorul.

BIOS-ul oferă toate funcțiile necesare sau posibile pentru a rulara un sistem de operare, insă datorită dezvoltării accelerate a tehnologiilor și performanțelor hardware, dar și software, BIOS-ul pare a fi din ce în ce mai depașit. De aceea, un grup extins de peste 140 de companii de inginerie hardware și software, cea mai importantă de menționat fiind Microsoft, au implementat o interfață firmware menită să înlocuiască vechiul BIOS, numită UEFI.

Logo UEFI.

Ce este firmware

Orice dispozitiv hardware, pentru a putea fi funcțional, trebuie să aibă în compoziția sa internă și un set de instrucțiuni software care să dicteze ceea ce va face partea electronică și celelalte sisteme mecanice sau electrice care se află în componența sistemului. Componenta hardware, electronică sau de orice altă natură, nu poate funcționa și nu poate fi dezvoltată fără o componenta speciala software numită firmware, care să gestioneze până și cele mai meticuloase aspecte ale funcționării dispozitivului.

În cele ce urmează sunt prezentate aspectele acestui tip special de software, precum și care sunt deosebirile dintre firmware și alte tipuri de continut software, de exemplu, sistemele de operare, programele informatice și driverele.

Resetare BIOS - cum se procedeaza

Bios-ul este un software ce intermediaza interactiunea dintre hardware, partea fizica a calculatorului, si sistemul de operare (la randul lui tot software); mai exact: va stabili cum functioneaza calculatorul ca intreg. Pe langa verificarea componentelor interne ale calculatorului si configurarea acestora, bios-ul permite si modificarea unor parametrii - cu alte cuvinte este posibila interventia utilizatorului asupra unor caracteristici ale sistemului.

Insa, modificarea unor parametrii din bios poate face ca sistemul sa devina fie instabil fie sa nu mai aiba performanta pentru care a fost conceput, caz in care trebuie sa se restabileasca parametrii alterati fie la o alta stare fie la starea optima (cea prestabilita de producatorul placii de baza). In acest articol am sa descriu doua modalitati prin care setarile bios-ului pot fi aduse la parametrii normali sau optimi, cei presetati din fabricatie.

Imagine cip BIOS si baterie interna de pe placa de baza.